Compensații acordate în situațiile de grevă

Când pot obține despăgubiri în caz de grevă?

Curtea Europeană de Justiție a decis că, dacă un zbor este anulat sau a întârziat mai mult de 3 ore din cauza unei greve a angajaților companiei aeriene, pasagerul poate avea dreptul la o despăgubire de 250/400/600 EUR.

Sunteți implicat? Dacă zborul Dvs. a fost anulat din cauza unei greve în ultimii 3 ani, solicitați despăgubire!

În ce cazuri poate fi acordată compensație?

  • zborul a fost anulat din cauza personalului companiei aeriene
  • greva piloților
  • greva însoțitorilor de bord
  • greva personalului tehnic
  • zborul a întârziat cu mai mult de 3 ore sau a fost anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de plecarea programată
  • aveți o rezervare reală ale cărei detalii ne puteți încărca
  • incidentul a avut loc în ultimii 3 ani
  • dacă a fost oferit un zbor alternativ, dar zborul alternativ a ajuns semnificativ mai târziu decât zborul inițial
  • îmbarcarea a fost refuzată și s-a emis un proces verbal

În conformitate cu Regulamentul EC 261/2004, compania aeriană trebuie să plătească o compensație de 250/400 EUR sau 600 EUR în cazul în care un zbor este anulat din vina companiei aeriene sau a întârziat mai mult de 3 ore. Regulamentul acoperă, de asemenea, întârzierile/anulările din cauza grevelor lucrătorilor din transportul aerian. Valoarea compensației depinde de kilometrii parcurși.

Flight Refund luptă pentru drepturile pasagerilor din anul 2012, deoarece drepturile pasagerilor reprezintă o importanță deosebită pentru noi.

În ce cazuri nu poate fi acordată compensație?

Există situații de grevă care nu depinde de compania aeriană, astfel nu se poate solicita despăgubire. De exemplu:

  • greva personalului de securitate al aeroportului
  • greva manipulanților de bagaje
  • greva controlorilor de trafic aerian
  • greva personalului de sol
  • greva a altor lucrătorilor de pe aeroport
  • dacă întârzierea sau anularea nu au fost în Europa

Acește persoane nu se află sub controlul companiei aeriene, astfel nu poate influența nici greva lor. În acest caz, compania aeriană nu poate fi trasă la răspundere.

Zborul Dvs. a fost anulat sau a întârziat cel puțin 3 ore din cauza unei greve? Dacă nu aveți informații precise despre motivul pentru care zborul Dvs. a fost anulat, înregistrați-vă cazul pe pagina Flight Refund. Verificați dacă aveți dreptul la o compensație de 250/400/600 EUR.

În situație de grevă la ce tip de compensație sunt eligibil?

Dacă zborul Dvs. a întârziat mai mult de 3 ore sau a fost anulat din cauza unei greve a angajaților companiei aeriene, este posibil să aveți dreptul la o compensație de 250/400/600 EUR.

Valoarea compensației depinde de kilometrii parcurși:

  • între 0 – 1500 km se poate acorda 250€
  • între 1500 – 3500 km se poate acorda 400€
  • peste 3500 km se poate acorda 600€

Așadar, dacă zborul Dvs. întârzie mai mult de 3 ore sau este anulat din cauza unei greve a companiei aeriene este posibil să aveți dreptul la despăgubire.

Accesați pagina Flight Refund pentru a afla suma de care puteți fi eligibil.

La ce beneficii am dreptul?

În cazul în care zborul Dvs. a întârziat, aveți dreptul la beneficiile pe care compania aeriană trebuie să vi le ofere. Îngrijirea de bază include:

  • Oferirea alimentelor și băuturilor răcoritoare
  • Oferirea facilităților de comunicare, inclusiv e-mail și fax
  • Dacă zborul de seară a fost anulat, trebuie să primiți cazare la hotel, inclusiv transfer de la aeroport la hotel.

Rezervare nouă sau reprogramarea zborului original, când și cum?

Dacă zborul Dvs. întârzie mai mult de 5 ore, zborul va fi considerat un zbor anulat. În caz de anulare, aveți dreptul la un zbor alternativ sau la o rambursare integrală a prețului biletului de avion.

Dacă compania aeriană a oferit un zbor alternativ, dar biletul și locul pentru zborul alternativ sunt retrogradate, este posibil să aveți dreptul la o rambursare a diferenței de preț dintre bilete.

Puteți citi mai multe despre acest lucru AICI https://flightrefund.com/downgrade/.

is-eligible
Ați întârziat, zborul a fost anulat sau vi s-a refuzat îmbarcarea din cauza rezervării excesive?

Solicitați despăgubiri astăzi. Puteți obține despăgubiri legitime fără riscuri.

Solicitați despăgubiri