Întotdeauna este excitant când ne pregătim pentru o călătorie. Planificarea, coordonarea detaliilor și a timpilor, împachetarea, nu cumva să uităm ceva acasă…poate dura și săptămâni. Este de înțeles că te amețești când dintr-odată afli că zborul tău a fost anulat, după ce ai planificat tot cu cea mai mare atenție. Cum este posibil acest lucru? Poate interveni o situație de forță majoră, ce nu depinde de compania aeriană. Astfel de situații sunt când avionul nu poate să decoleze din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, sau în cazul grevelor, amenințări teroriste sau accidente. Cu toate acestea, dacă avionul nu poate porni la drum din cauza unei defecțiuni tehnice, compania aeriană se poate trasă la răspundere, conform Regulamentului UE (CE) 261/2004. Nu sunt excluși nici operatorii de low cost.
Dacă mă confrunt cu o astfel de situație, pot cere despăgubire? Care sunt criteriile, de care ar trebuie să țin cont?
În cazul anulării zborurilor, chiar dacă legea este pe partea pasagerilor, companiile aeriene fac tot posibilul de a minimiza propriile pagube. Din păcate, procesul de revendicarea despăgubirilor nu întotdeauna decurge ușor. Totuși, dacă zborul nostru pleacă dintr-o țară UE sau dacă compania aeriană care a operat zborul are sediu în UE, atunici aceștea au obligații conform regulamentului respectiv. Ce ar trebui să iau în considerare ca și pasager? Primul și cel mai important criteriul este timpul: adică când ai fost informat despre anularea zborului față de data plecării.
Cu 14 zile înainte În acest caz, nu ești eligibil la compensație. Compania aeriană este obligată să-ți ofere un zbor alternativ cu care ajungi cât mai repede la destinația finală. Dacă nu accepți această posibilitate, prețul biletului inițial trebuie să-ți ramburseze.
Între 7-14 zile Dacă primești o notificare despre anularea zborului în acest termen și accepți de la compania aeriană un zbor alternativ nu se poate revendica despăgubire în următorul caz: Dacă zborul alternativ pleacă mai repede cu mai puțin de două ore față de zborul alternativ, iar ajunge la destinație finală cu o întârziere de mai puțin de 4 ore față de planul inițial.
În termen de 7 zile Dacă primești o notificare despre anularea zborului în acest termen și accepți de la compania aeriană un zbor alternativ nu se poate revendica despăgubire în următorul caz: Dacă zborul alternativ pleacă mai repede cu mai puțin de o oră față de zborul alternativ, iar ajunge la destinație finală cu o întârziere de mai puțin de 2 ore față de planul inițial. În astfel de cazuri, companiile aeriene nu au obligația să ofere despăgubire pasagerilor, doar de a compensa cheltuielile suplimentare legate de cazare, masă, transfer, etc. Solicitarea despăgubirii În toate celelalte cazuri este posibil să fi eligibil la despăgubire în valoare de 250-600 de euro.
Aceasta depinde de mai multe fapte: distanța parcursă, de unde decolează sau cât a întârziat. Așa-i că nu lași atât de mulți bani în buzunarul companiilor aeriene? Dacă nu dorești să intri în dezbateri lungi și obositoare și să răsfoiești ore întregi legislația, alege o metodă mai simplă! Contactează-ne! Poți să te înregistrezi în doar câteva minute, iar restul facem noi: cu o experiență de mulți ani și cu o echipă de avocați experți suntem rapizi și efeicienți.
Dacă ai orice întrebări sau nelămuriri, contactează-ne: http://www.flight-refund.eu/ro/contact-2/